BioIdei: Supă ramen japoneză

Japonezii sunt de foarte mult timp în atenția oamenilor de știință pentru speranța lor lungă de viață, care se află printre cele mai mari din lume. Okinawa, în sudul Japoniei, se remarcă prin cei mai numeroși centenari din lume, precum și prin cel mai mic risc de boli asociate cu o vârstă înaintată (de exemplu, diabet, cancer, artrită și Alzheimer). Acest lucru a fost parțial atribuit dietei tradiționale japoneze, care este scăzută în calorii și grăsimi saturate și în același timp foarte bogată în nutrienți. Am decis astfel să vă prezentăm rețeta pentru faimoasa supă ramen, extrem de sățioasă și abundentă în arome, texturi și substanțe nutritive.

BioIdei: Bunătăți de Paște pentru cei mici

Sărbătorile sunt ocazia perfectă pentru a experimenta în bucătărie alături de cei mici. Aceste momente sunt foarte valoroase, nu doar din perspectiva apropierii și aprofundării relației cu copiii, ci și pentru că reprezintă un prilej de a-i învăța pe cei mici despre o alimentație echilibrată și sănătoasă. În acest articol vă așteaptă rețete dulci și sărate, haioase și ușor de realizat! Așadar, puneți-vă șorțurile și haideți să ne apucăm de treabă!

Nutrienții la care trebuie să fii atent când adopți o alimentație vegană

O dietă pe bază vegetală poate oferi o multitudine de beneficii pentru sănătate. Prin comparație cu o dietă care se bazează pe consumul de carne, dieta vegană este asociată cu un nivel mai scăzut de colesterol și trigliceride, precum și presiunea arterială mai scăzută și cu un risc mai mic de a dezvolta boli cardiace și diabet de tipul II. Cu toate acestea, o dietă vegană presupune extra grijă și planificare, pentru a te asigura că ai parte de o alimentație echilibrată și că îți atingi necesarul zilnic de nutrienți.

BioIdei – Colomba de Paște

Când ne gândim la cozonacii italienești, ne vin în minte pe loc inconfundabilii Panettone și Pandoro. Dar, în timp ce aceste delicatese sunt starurile Crăciunului, de Paște se servește un alt fel de prăjitură, delicata Colomba.

Tombola de Paște

Anul acesta, iepurașul de Paște vine cu o tombolă surpriză! Poți câștiga un set complet de vase Email de Sighișoara, ce conține următoarele piese: 1 oală de 5 l  1 cratiță de 2 l 1 tavă de copt de 2,5 l 3 boluri clasice  1 capac de 19 cm  Tot ce trebuie să faci este să plasezi o comandă de peste 400 de lei pe site-ul Biocorner și vei intra automat în tombolă.

BioIdei: Mousse de ciocolată vegan în 3 variante

Ușor, pufos și încântător, cu fiecare linguriță de mousse vei putea gusta primăvara! Nu lăsa terminologia franțuzească să te păcălească: a prepara un mousse de ciocolată este aproape la fel de facil precum este a-l savura. Iar variantele pe bază vegetală pe care vi le-am pregătit nu sunt cu nimic mai complicate.

Puterea vindecătoare a alimentelor

Dincolo de valoarea nutritivă a alimentelor, acestea ne oferă în primul rând informație energetică extrem de valoroasă, după care ar trebui să ne ghidăm atunci când ne construim dieta, precum și când adoptăm un anumit stil de viață. Din nefericire, mesajele spirituale ale alimentelor sunt foarte puțin cunoscute, din cauza deconectării de natură pe care a suferit-o umanitatea. Tocmai din acest motiv v-am pregătit campania „Puterea vindecătoare a alimentelor”. Atât prin acest articol, cât și prin seria de postări pe care le veți putea descoperi pe paginile noastre de Facebook și Instagram în următoarea perioadă, dorim să vă ajutăm să restabiliți conexiunea cu mediul înconjurător prin intermediul poamelor sale.

7 tipuri diverse de lapte și care este cea mai bună opțiune pentru tine

Laptele este un aliment de bază extrem de versatil, ce se regăsește în felurite forme și arome. Poate fi băut ca atare, poate fi adăugat la cafeaua care îi ajută pe unii să se trezească în fiecare dimineață sau poate fi integrat în numeroase rețete, dulci și sărate deopotrivă. Dată fiind această varietate, poate fi greu să vă decideți asupra tipului de lapte care vi se potrivește. De aceea, vă oferim acest ghid pentru a putea face alegerea potrivită nevoilor și dorințelor voastre.

BioIdei: Supă marocană de linte

În confortul propriei locuințe, înfofolit într-o pătură pufoasă și delectându-te cu o supă fierbinte, ești complet adăpostit de gerurile năpraznice din ultima perioadă. Și ce supă să fie mai potrivită pentru o astfel de situație decât o delicatesă din plaiurile însorite ale Marocului? Cu o paletă complexă de arome, dată de îmbinarea cu măiestrie a condimentelor, și bogată în energie și proteine, grație ingredientului care se află la baza acestei supe - lintea, această rețetă va deveni preferata ta încă de la prima linguriță!

O inimă cumpărată ajută o inimioară să bată!

Anul acesta vă invităm să sărbătoriți Ziua Îndrăgostiților într-un mod inedit, oferind dragoste celor mici, aflați în mare nevoie de ajutor! La inițiativa Organic Kids Retail, mai multe companii românești, printre care și Biocorner, își unesc forțele pentru a organiza o campanie umanitară de sprijinire a Asociației „Inima Copiilor”. 

BIOidei: Granola cu merișoare și chipsuri de cocos

Este important ca micul dejun să conțină o explozie de vitamine, minerale și, bineînțeles, de savoare! Însă textura crocantă a cerealelor granola din comerț poate fi înșelătoare: multe brand-uri de granola adaugă din belșug zahăr și grăsimi, pentru a ajuta la legarea ingredientelor, la procesul de prăjire și pentru a adăuga aromă. Astfel, vă oferim o rețetă demențială de granola cu merișoare și chipsuri de cocos, care va deveni o motivație în plus pentru a vă începe diminețile în forță. Partea cea mai bună? Este extrem de ușor de făcut și vă va ajunge pentru aproximativ 12 porții.

BIOgrafia unui furnizor – Davert

Compania Davert, cu mai mult de 30 de ani de experiență în industria alimentației ecologice, este specializată în fabricarea produselor din cereale, leguminoase, nuci și semințe, la cele mai înalte standarde de calitate. Fiind unul dintre liderii industriei de produse organice, Davert își asumă răspunderea față de mediul înconjurător, atât prin susținerea relațiilor comerciale orientate către conservarea mediului, cât și prin utilizarea resurselor și a surselor de energie într-un mod atent și responsabil, dezvoltând și conservând în același timp ecosisteme naturale.

Un Crăciun BIO: cum poți reduce risipa în perioada sărbătorilor

Sărbătorile sunt un prilej de a petrece momente splendide alături de cei dragi, într-o atmosferă încântătoare, a cărei magie este amplificată de tradițiile specifice Crăciunului: dăruirea cadourilor, decorarea bradului, mesele festive. Însă, acestea ascund o realitate mai puțin plăcută: în preajma sărbătorilor de iarnă, risipa atinge proporții uriașe.

BIOidei: Turtă dulce

Mai sunt câteva zile până la Crăciun, iar pregătirile sunt în toi. În bucătăriile de pretutindeni, preparatele savuroase tradiționale învăluiesc încăperea în arome îmbietoare ce atrag năsucurile curioase ale celor mici. Gândindu-ne la acest cadru irezistibil, mintea ne-a zburat, cel mai probabil, la turta dulce, un deliciu emblematic al sărbătorilor de iarnă. Astfel, alături de talentata noastră prietenă, Andreea Mira, ne-am gândit să vă oferim o rețetă pentru inconfundabila turtă dulce, care va aduce cu siguranță spiritul Crăciunului în sufletele și casele voastre.

8 ani de infinită pasiune pentru sănătate

Astăzi, familia Biocorner celebrează 8 ani de grijă nemăsurată pentru starea de bine a celor dragi, de armonie cu mediul înconjurător care ne găzduiește și de responsabilitate pentru generațiile viitoare. Situația dificilă în care ne aflăm ne-a învățat mai mult ca oricând cât de important este să ne ocrotim și să ne consolidăm sănătatea fizică și mentală, însă acest ideal trebuie însușit pe termen lung, nu doar în situații critice.Încă din primele momente, la Biocorner ne-am angajat să-ți punem la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a-ți clădi un stil de viață optim din punct de vedere al vitalității și al impactului asupra naturii. Iar pentru a atinge acest obiectiv, ne-am fundamentat întreaga activitate în jurul acestor 8 valori călăuzitoare:

BIO cadouri pentru Crăciun

Începe numărătoarea inversă până la Crăciun, ceea ce înseamnă că trebuie să te pregătești pentru a oferi celor dragi cele mai dulci și sănătoase cadouri! Așadar, pentru că și noi iubim magia Crăciunului și nu vrem să te lăsăm fără sursă de inspirație, ți-am pregătit și în acest an o listă cu #bio cadouri pentru Crăciun:

BIOidei: Tort marmorat cu coajă de portocală și ciocolată

Pentru că sărbătorile de Crăciun sunt din ce în ce mai aproape, ne-am gândit împreună cu prietena noastră, Andreea Mira, să vă propunem un desert ce are toate calitățile unui dulce de iarnă perfect.

BIOidei: Pizza cu pere

O armonie de gusturi într-o singură tartă! Pentru weekend-urile de toamnă ne-am gândit să vă propunem o rețetă de tartă delicioasă cu blat crocant și topping fin de brânzeturi și pere, preparată de Andreea Mira. Iată rețeta de care sigur vă veți îndrăgosti:

Laptele de măgăriță și beneficiile lui

Laptele de măgăriță este un aliment care ne dă din nou ocazia să vorbim despre proteinele perfecte din produsele de origine animală. Există surse care arată că Hipocrate, considerat părintele medicinei, lăuda beneficiile acestui tip de lapte. De asemenea, laptele de măgăriță era foarte popular atât în Roma Antică folosit pentru diverse afecțiuni, cât și în Franța unde Pauline Bonaparte, sora lui Napoleon, folosea laptele de măgăriță pentru îngrijirea sănătății pielii, iar în secolul XX s-a folosit pentru a hrăni copiii orfani, precum și în alimentația copiilor și bătrânilor bolnavi. În comparație cu alte tipuri de lapte, cel de măgăriță este cel mai apropiat la gust și compoziție cu laptele matern, pe baza nivelului pH-ului și profilului nutrițional.

BIOidei: salată de castraveți

Alături de un fel principal sau doar ca o gustărică, salata de castraveți este un adevărat deliciu culinar. Această rețetă se prepară foarte ușor și cu puține ingrediente pentru ca tu să o savurezi în orice moment al zilei. :)

BIOidei: Trifle cu mascarpone și fructe de pădure

Trifle este un desert delicios de tip clasic englezesc, ușor de făcut, pe care îl poți realiza și cu ajutorul copiilor. Deliciul acestui desert vine din alternarea straturilor de cremă cu fructele proaspete sau gemul de fructe și pișcoturile sau biscuiții. Dacă ți-am făcut poftă, nu mai sta pe gânduri! Ți-am lăsat rețeta mai jos, pe care noi am pregătit-o cu ajutorul dragii noastre prietene, Andreea Mira. :)