Ziua Mondială a Mediului

Ziua Mondială a Mediului a fost instituită în anul 1972 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru a se celebra conferința „Ecologia Umană” de la Stockholm și reprezintă unul dinte cele mai importante inițiative din cadrul „Programului pentru Mediu” al Națiunilor Unite. Această zi se sărbătorește în fiecare an, pe data de 5 iunie, în peste 100 de țări și constituie un prilej de mobilizare a guvernelor, administrațiilor locale, asociațiilor de tineri, ONG-urilor și mass-media pentru a atrage atenția asupra necesității protejării mediului înconjurător.

În fiecare an, de ziua Mondială a Mediului, se propune o temă specifică și care atrage atenția asupra unei probleme legate de mediu. Tema aleasă pentru anul este “Biodiversitatea”, țara gazdă fiind Columbia în colaborare cu Germania.

Manifestările dedicate special zilei Mondiale a Mediului se înscriu în efortul comun de transmitere către generațiile viitoare a unui mediu curat și sănătos, respectând principalele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, ecologică și socială, fiind un exemplu activ de colaborare între autoritățile administrației publice centrale și locale și societatea civilă. În această perioadă, se desfășoară activități ce țin de managementul și dezvoltarea durabilă a orașelor, în context ecologic. Astfel, oamenilor li se aduce aminte cât de grave pot deveni lucrurile atunci când nu se manifestă nicio grijă pentru patrimoniul natural.

Această zi specială pentru celebrarea protejării mediului, dar și pentru relația om-natură, este sărbătorită diferit în fiecare țară. De exemplu, în Turcia, cetățenii din Ankara sunt invitați la un picnic, unde pot ajuta natura prin plantarea unui copăcel. În Egipt, membrii Institutului de protecție a mediului și reprezentanții bibliotecii Alexandria se reunesc în aer liber pentru a discuta subiecte legate de protejarea mediului înconjurător. În Polonia sunt organizate expoziții de fotografii cu natura, în Grecia se organizează un campionat verde de tenis, iar în Anglia, angajații diferitelor companii primesc sfaturi utile despre cum pot economisi energia acasă și la job.

România sărbătorește ziua de 5 iunie prin organizarea unor manifestări menite să informeze, să conștientizeze și să educe oamenii privind protejarea mediului înconjurător. De asemenea, se mai organizează și acțiuni de ecologizare, dezbateri și mese rotunde, distribuiri de fluturași și pliante, concursuri etc. Aceste acțiuni sunt organizate de instituțiile publice, în colaborare cu ONG-urile de profil și autoritățile de mediu.

În anul 2018, în România, s-a făcut trecerea de la conștientizare și îngrijorare, la lucruri concrete, mai exact, s-a promovat legislația privind interzicerea comercializării pungilor de plastic, având ca slogan „plătești pentru cât arunci”. Acest lucru însemnând că fiecare pungă de plastic este achiziționată contra cost și mai este luată în mod gratuit.

Însă, pentru un mediu mai curat și mai verde, adevărata schimbare trebuie să vină de la fiecare cetățean în parte. Ziua Mondială a Mediului este o bună oportunitate ca fiecare persoană să ia o decizie privind viitorul planetei.

*

Ţi-a fost de folos articolul nostru? Abonează-te la newsletter şi vei primi prin e-mail sfaturi pentru o viaţă mai sănătoasă!

Stay healthy! Shop BIO!

Leave a Reply