Zahărul, mai periculos ca sarea pentru inimă
Știm, îl iubiți, și noi îl iubim, zice-se că am fost programați genetic să ne topim după el. Dar, vorba aceea cu „ce e prea mult strică”, parcă nu se aplică la nimic mai bine decât se aplică în cazul zahărului.
Cercetătorii americani au descoperit recent că zahărul este mult mai periculos decât sarea în ceea ce priveşte riscul de boli cardiovasculare. Ei susţin că nivelul ridicat al acestuia în sânge afectează o zonă a creierului ce determină creşterea pulsului şi a tensiunii arteriale. În plus, organismul produce, din cauza zahărului, mai multă insulină, un hormon care poate duce, de asemenea, la o creştere a ritmului cardiac.
De mult timp, suntem sfătuiți să consumăm mai puţină sare, maximum o linguriţă pe zi, astfel ne putem creşte riscul unui atac vascular cerebral cu 25%. Sarea ar fi responsabilă pentru trei milioane de decese anual, la nivel mondial. Dar cercetătorii americani au publicat acum un articol în American Journal of Cardiology în care susţin că „zahărul, nu sarea, ar putea fi adevăratul factor cauzator de hipertensiune”. Ei sugerează că populația ar trebui să fie încurajată, mai degrabă, să reducă aportul de zahăr, nu de sare, pentru controlarea tensiunii arteriale.
Până la noi recomandări oficiale din partea medicilor, vă echipaBiocorner vă recomandă moderația în toate. Bine, poate mai puțin în cazul legumele și fructele eco, care pot fi consumate în cantități cât mai mari, spre binele nostru.
Sursa : http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/studiu-zaharul-este-mai-periculos-decat-sarea-in-ceea-ce-priveste-riscul-de-boli-cardiovasculare-13273135
Sursa foto : http://www.blisstree.com/2013/08/06/food/10-foods-that-are-worse-than-sugar/