Summer-Fruits-And-Vegetables-Celebrate-Every-Day–Its-Hug-Holiday-Day–Who-Needs-A-Hug

Un motiv în plus să mâncăm fructe și legume

Noi, la Biocorner, punem mare preț pe consumul de legume și fructe – credem că acest stil de alimentație cântărește mult în starea de sănătate, iar acest crez ne-a fost întărit de nenumăratele povești pe care le-am auzit de la clienții noștri mulțumiți.

Acum aflăm că nu doar starea de sănătate, ci și dispoziția ne este influențată de porțiile de legume și fructe consumate – concret, cine are în meniul zilnic suficiente plante și produse vegetale este mai…optimist decât cei care le consumă rar sau chiar rarissim.

Potrivit ultimelor studii, un nivel ridicat de consum al legumelor şi fructelor duce la secreţia unui nivel ridicat de substanţe bogate în caroten. O substanţă compusă a carotenului este beta-carotenul, un pigment găsit în fructe precum portocalele, în legumele verzi şi cele cu multe frunze.

„Persoanele care sunt în general optimiste au în sânge niveluri ridicate de caroten şi beta-caroten. Acesta este un prim studiu care demonstrează că între optimism şi sănătate există o relaţie strânsă”, susţine Julia Boehm din cadrul Universităţii Harvard, divizia de Sănătate Publică.

Una dintre teoriile cercetătorilor susţine că antioxidanţii ar avea un efect de destresare asupra consumatorilor lor. O altă serie de studii efectuate în trecut au demonstrat că substanţele antioxidante pot avea îmbunătăți circulaţia sângelui, pot proteja celulele din organism şi pot asigura protecţia împotriva bolilor.

Mâncați, așadar, cât de multe fructe și legume puteți!

Nu vă blocați într-un număr recomandat de unii sau alții de 3, 5 sau 7 porții, ci consumați-le cât de des doriți. La fel de important este să vă asigurați că sursa este una cât se poate de curată. Contează enorm!

 

Sursa foto : http://www.ihdwal.com/