De ce avem nevoie de probiotice?

Probioticele sunt antibiotice naturale care ajută la combaterea bacteriilor nocive, susțin sistemul imunitar și întăresc organismul în fața bolilor. În tractul digestiv se află numeroase bacterii ce constituie microflora intestinală. Aceste bacterii nu dăunează organismului, ci sunt esențiale, datorită rolurilor pe care le au:

  • opresc dezvoltarea bacteriilor dăunătoare
  • stimulează sistemul imunitar
  • sintetizează vitaminele de care organismul are nevoie
  • produc imunoglobuline
  • previn alergiile alimentare
  • reduc nivelul colesterolului
  • opresc dezvoltarea bacteriilor patogene în tractul digestiv

Principalele probiotice sunt reprezentate de bacteriile lactice, care se găsesc preponderent în iaurturi. Nu toate iaurturile conțin bacteriile benefice Streptococcus thermophillus și Lactobacillus bulcaricus, de aceea, când mergeți să achiziționați iaurt, trebuie să citiți cu atenție eticheta produsului. Principalele beneficii pe care le aduce iaurtul sunt: îmbunătățește digestia și imunitatea organismului, ajută la scăderea tensiunii arteriale, previne osteoporoza și cancerul de colon.

Conform specialistului Ropharma, Dr. Imunolog Tania Bejan „cele mai bune rezultate se obțin din consumul de iaurt natural, preparat în casă din lapte pasteurizat, și nu din iaurtul din comerț. Este de evitat mai ales iartul cu fructe din magazine pentru că acestea conțin sirop de porumb bogat în fructoză, îndulcitori artificiali, conservanți și arome sintetice, care vă aduc mai multe deservicii sănătății, decât o porție importantă de bacterii benefice”.

Deficiența de probiotice reprezintă cauza problemelor digestive și a altor probleme de sănătate precum scăderea imunității și apariția recurentă a bolilor specifice sezonului rece. Bacteriile benefice organismului pot fi foarte ușor distruse de antibiotice, acest lucru determinând apariția bacteriilor dăunătoare în tubul digestiv. În cazul în care luați antibiotice, administrați suplimente probiotice care ajută la înlocuirea celor distruse.

Indiferent de natura probioticelor, sub formă de alimente fermentate sau de suplimente, acestea trebuie consumate zilnic pentru prevenirea bolilor sau pentru recuperarea rapidă în urma unei probleme precum toxiinfecția alimentară. Produsele pe bază de probiotice sunt recomandate în dieta zilnică a tuturor oamenilor:

iaurtul natural și kefirul

– brânza de vaci

varza murată natural, fără oțet

tofu, iaurt de soia

– vinul din struguri sau aronia

*

Ţi-a fost de folos articolul nostru? Abonează-te la newsletter şi vei primi prin e-mail sfaturi pentru o viaţă mai sănătoasă!

Stay healthy! Shop BIO!

Leave a Reply