Lapte Servit La Pahar La Mic Dejun Biocorner

Ce înseamnă laptele integral, degresat, vegetal? Ghidul complet pentru consumatori

Când intri în supermarket și vezi raftul cu lapte, te confrunți cu multe alegeri, toate la fel de bune, mai ales dacă nu ai restricții dietetice: ai de ales între lapte integral, degresat, fără lactoză, vegetal… și începi să te întrebi: care lapte e mai bun? Hai să le luăm pe rând.

Laptele integral, alegerea creamy, clasică, pe care o știm cu toții.

Când vine vorba de care lapte e mai bun, nu contează că e integral, vegetal, etc. Contează să fie bio. Cât despre laptele integral, este cel pe care îl știm cu toții: grasime naturală, gust bogat, textura cremoasă. Are aproximativ 3,5% grăsime și păstrează vitaminele solubile în grăsimi, ca A și D. În general, cel de consum convențional provine de la vaci sau capre.

Știai că…?

  • Laptele integral poate să te facă să te simți sătul mai mult timp? Grăsimile încetinesc digestia, deci snack-ul de după prânz s-ar putea să dispară.

În plus, dacă te întrebi care lapte este mai sanatos pentru copil, specialiștii recomandă integral până la vârsta de 2 ani, pentru aportul de calorii și nutrienți necesari creșterii. Totuși, e bine de luat în considerare și varianta lactose free, căci lactoza poate cauza diverse reacții alergice. 

Lactoza poate cauza balonare, crampe sau diaree, iar laptele fără lactoză oferă aceleași vitamine și minerale ca cel clasic, fără disconfortul asociat digestiei. Astfel, poți beneficia de nutrienții laptelui de vacă fără să-ți supui stomacul la teste neplăcute. Despre alternative discutăm chiar aici, în rândurile ce urmează.

Laptele fără lactoză, pe scurt

Alternativa la cel vegetal pentru cei care nu digeră lactoza este laptele fără lactoză. E tot lapte de vacă, doar că lactoza a fost descompusă în zaharuri simple, ceea ce îi conferă un gust mai dulceag, ceea ce îi atrage și pe cei care nu au intoleranță la lactoză.

By the way, e bine de știut că acest lapte are același profil nutritiv ca cel normal. Deci poți să bei fără probleme, fără balonare sau crampe. Este perfect pentru cine vrea beneficiile laptelui de vacă fără disconfort digestiv.

Laptele degresat: varianta light
Laptele degresat este pentru cei care vor să reducă caloriile și grăsimile, dar să păstreze proteinele și calciul. Are, de regulă, sub 0,5% grăsime.

E bine de știut că laptele degresat poate avea un gust mai “subțire” și uneori pare mai apos decât ne-am dori. Totuși, pentru adulții preocupați de colesterol sau greutate, acesta poate fi alegerea potrivită, mai ales dacă îl compensezi cu un smoothie sau cacao homemade. Totuși, nu uita că grăsimile sănătoase sunt benefice, așa că nu le elimina complet din dietă.

Laptele vegetal pentru vegani și intoleranți la lactoză și alte restricții dietetice

Laptele vegetal (migdale, soia, ovăz, cocos) nu provine de la vacă și poate fi fortificat cu calciu și vitamine. Gustul variază mult, deci e bine să încerci mai multe opțiuni și branduri.

Știai că…?

  • Laptele de migdale are foarte puține proteine comparativ cu cel de vacă. Laptele de soia este mult mai apropiat ca proteine.

Această opțiune e ideală pentru cei cu intoleranță la lactoză sau pentru vegani, dar verifică eticheta: unele variante au zahăr adăugat. Ori, dacă ai posibilitatea, poți încerca să faci chiar tu lapte vegetal acasă – e mai simplu decât ai crede, însă ai nevoie de un blender și o pânză pentru a strecura resturile.

Cum alegem corect?

  • Dacă vrei gust și nutrienți integral.
  • Dacă vrei să reduci grăsimi, degresat.
  • Dacă ai intoleranță la lactoză, lapte fără lactoză.
  • Dacă ești vegan sau alergic, vegetal.

Decizia despre care lapte e mai bun sau care lapte este mai sănătos depinde de nevoi, stil de viață, gust și toleranță. Nu există un singur răspuns universal, dar informația te ajută să nu mai cumperi la întâmplare. Descoperă acum toate opțiunile disponibile în magazinul nostru online.