Ce este certificarea BIO?

De ani buni, agricultura bio este în plină dezvoltare, iar cererea pentru produsele organice este în creștere constantă. Acum, pe rafurile magazinelor, găsim o gamă largă de produse care poartă eticheta BIO. Însă puțini dintre noi știm că termenul BIO nu se rezumă doar la o simplă etichetă pusă pe produs, ci în spatele ei se află un amplu proces, ce impune standarde superioare de calitate, de la producere până la procesare. Mai mult, BIO înseamnă și convingerea că mediul înconjurător și resursele naturale sunt exploatate corespunzător. Iată care sunt două dintre cele mai renumite certificări BIO, care ne asigură că produsele pe care le-am cumpărat sunt sănătoase, atât pentru noi, cât și pentru mediul înconjurător.

NATURLAND

Naturland_Logo_RGB

Naturland este una dintre cele mai mari organizații la nivel mondial, care oferă certificări pentru culturile și fermele organice. În prezent, există peste 43.000 de ferme la nivel global care au certificare Naturland, iar dintre acestea 3.200 sunt în Germania. Naturland este de asemenea membră a Federației Internaționale a Mișcării Agriculturii Organice. Naturland impune pentru fermierii și procesatorii care dețin certificarea bio standarde de calitate mult mai stricte decât cerințele impuse de Uniunea Europeană pentru agricultura eco.

Unul dintre principiile de bază ale Naturland este respingerea totală a ingineriei genetice în agricultură, deoarece, prin faptul că se concentrează prea mult pe structura genetică a plantelor sau animalelor, aceasta influențează dramatic ecosistemul din care aceste organisme fac parte. Ingineria genetică este, așadar, contrară principiului de bază al agriculturii organice.

Standardele Naturland se aplică atât la procesul de producție cât și la cel de procesare. Agricultura organică este bazată pe principii holistice și pe proceduri care au un impact pozitiv asupra întregului ecosistem. Potrivit standardelor Naturland, fermierii trebuie să folosească fertilizatori și hrană pentru animale, care să fi fost produse într-un procent de cel puțin 50% în cadrul fermei. Standardele de calitate ale agriculturii ecologice trebuie urmate pe întreg lanțul, de la cultivare, la procesare și până la momentul în care produsul ajunge pe raft în magazin. Fermierii care dețin certificarea Naturland furnizează o gamă largă de produse precum: cafea, ceai, cacao, fructe, legume, pește. Respectarea prevederilor certificării bio Naturland și implementarea lor eficientă este verificată anual de autorități independente în acest domeniu.

Tocmai din grija pe care o au pentru cei care cumpără produsele Naturland, încă din anul 2005, membrii organizației au creat o platformă, http://www.bio-mit-gesicht.de/, prin care, cu ajutorul internetului, orice cumpărător poate urmări drumul produselor (legume, ouă, cafea, bere) de pe câmp până în magazin. Astfel, fiecare client poate vedea cine este producătorul și procesatorul pentru fiecare produs pe care îl cumpără. În felul acesta, se asigură transparență și crește încrederea în produsele Naturland.

Naturland are grijă să le ofere producătorilor siguranță și un nivel de trai pe măsura muncii, de aceea oferă certificare pentru a asigura un comerț echitabil. Pentru a obține certificarea „Fair Trade” trebuie îndeplinite câteva criterii: relații comerciale și preturi corecte pentru producători, asigurare colectivă a calității produselor, implicare socială și transparență.

DEMETER

Demeter_logo

Demeter este o altă asociație ecologică, ce a creat o rețea de organizații care oferă certificare bio în întreaga lume. Demeter International are, în momentul de față, 16 membri din Europa, America, Africa și Noua Zeelandă. 5.500 de producători și 500 de unități de procesare din 50 de țări au certificare Demeter.  Principala misiune a Demeter este să îmbunătățească starea de sănătate a oamenilor și mai ales a planetei, prin oferirea unor produse ale căror ingrediente sunt cultivate cu grijă și în conformitate cu cele mai înalte standarde agricole și de mediu.

În timp ce întreaga lume este cuprinsă de fenomenul globalizării, Demeter pune un foarte mare accent pe localizare. Mai exact, sprijină conservarea culturii rurale, care are la bază tradiții și metode agricole locale, promovează mesteșugurile și luptă pentru asigurarea unei agriculturi sustenabile. Produsele Demeter provin dintr-o legătură foarte strânsă cu mediul înconjurător și cu specificul unei anumite regiuni. Demeter alege cele mai bune produse locale din toate regiunile lumii.

Demeter are la bază principiul agriculturii biodinamice, cea mai veche și durabilă formă de îngrijire naturală a terenurilor. Agricultura biodinamică are la bază principii holistice, printre care putem aminti semănarea și recoltarea după fazele lunii sau rotația culturilor. Produsele care se află sub eticheta Demeter variază de la legume, fructe, alimente pentru copii, cafea, vinuri, până la bumbac sau produse cosmetice.

De la cultivarea semințelor, până la produsul finit care ajunge în magazin, întreg procesul este supus unei ample verificări, care asigură respectarea standardelor de producție și procesare. Astfel, doar acei producători și procesatori care îndeplinesc constant aceste standarde, se pot mândri cu marca de certificare Demeter pe ambalaj.

Leave a Reply