BIOidei pentru decorațiuni de sărbători

Crăciunul se apropie iar noi ne-am gândit să vă oferim câteva idei de ornamente handmade care vă pot ajuta să adăugați puțină magie acestei minunate perioade a sărbătorilor.

Ornamente pentru bradul de Crăciun din scorțișoară

Decorațiunile din scorțișoară sunt minunate și oferă bradului o mireasmă aromată. Aceste ornamente sunt ușor de creat deoarece nu aveți nevoie decât de:

  • un ghem de sfoară
  • multe batoane de scorțișoară
  • diverse accesorii (fundițe, sclipici, paiete, nasturi, hârtie creponată etc.).

În cazul în care vă doriți ca tot ornamentul să aibă o structură naturală puteți adăuga pe lângă scorțișoară:

  • fructe de pădure
  • conuri de pin
  • nuci

Realizați pachețele de trei-patru batoane de scorțișoară și legați-le astfel încăt să realizați o buclă în partea de sus pentru a putea să le agățați în brad. După ce toate ornamentele sunt legate cu sfoară vă puteți testa imaginația prin adăugarea unui plus de farmac ornamentelor voastre cu ajutorul accesoriilor adiționale.

Coroniță de Crăciun din coji de nucă, scorțișoară și merișoare

Pentru o coroniță din coji de nucă nu aveți nevoie decât de:

  • 2 metri de sârmă sau gută
  • multe coji de nucă

Iar pentru design vă oferim mai multe variante:

  • merișoare
  • conuri de brad
  • diverse aplicații textile
  • crenguțe de brad
  • batoane de scorțișoară

Secționați sârma sau guta în mai multe bucăți și apoi împletiți-o circular. Cojile de nucă se găuresc în partea superioară cu ajutorul unui instrument subțire și se adaugă pe suportul din sârmă sau gută.

În cazul în care vă hotărâți să folosiți elemente naturale, crenguțele de brad se vor prinde și ele de suport, iar conurile de brad de crenguțe. Coronița se poate prinde la ușa de la intrare sau se poate așeza pe masa festivă.

Ornamente pentru bradul de Crăciun din portocală uscată și scorțișoară

Globulețele tradiționale sunt frumoase și s-au păstrat destul de mult în tradiția noastră, dar pentru anul acesta vă propunem o idee inedită. Pentru ornamente aveți nevoie de:

  • câteva portocale cu coaja groasă
  • opțional se pot adăuga și felii de grapefruit sau lămâie
  • gută sau sfoară subțire

Fructele vor fi feliate cu ajutorul unui cuțit ascuțit și puse pe o hârtie absorbantă după ce le scoateți sâmburii. Feliile vor fi puse pe tavă și uscate la cuptor, timp de 30 de minute la foc mic. Procesul se va repeta pentru fiecare parte a portocalei. Când procesul este încheiat, feliile se așează pe o foaie absorbantă și se lasă așa timp două zile. După încheierea acestei etape, prin mijlocul feliilor se va trece o gută sau o sfoară destul de lungă încât să încapă toate componentele în ordinea următorilor pași:

Pasul 1: o felie de portocală și un baton de scorțișoară

Pasul 2: se repetă primul pas

Pasul 3: o felie de portocală și o steluță de anason

După încheierea acestei etape urmează un ultim pas și anume împodobirea bradului.

Ghirlandă pentru bradul de Crăciun din coji de grapefruit

Această ghirlandă poate fi folosită atât pentru  pentru împodobirea bradului de Crăciun cât și pentru decorarea întregii case. Se folosesc cojile de la grapefruit, care se decupează în formă de steluță (în cazul în care doriți să faceți altă formă, sunteți liberi să creați orice doriți) și se înșiră pe o panglică colorată.

Între cojile de grapefruit se pot adauga accesorii textile sau accesorii naturale (conuri de brad, crenguțe de brad etc.).

Ornament pentru masa de Crăciun din crenguțe de brad și felii de lamâie

Dacă nu aveți încă nici o idee pentru decorarea mesei festive de sărbători,vă oferim varianta crenguțelor de brad împodobite cu felii de lămâie.

Pentru aceasta aveți nevoie de: câteva felii de lamâie uscate și un buchet de crenguțe de brad cu dimensiuni mai mari. Crenguțele de brad vor fi puse într-o vază înaltă iar cu ajutorul unei gute feliile de lămâie le veți atașa crenguțelor, ca și când ați împodobi bradul de Crăciun.

Lumânări decorative cu lămâi

Pentru acest ornament nu veți depune prea mult efort iar rezultatul va fi fabulous. Folosiți o vază, un pahar sau un bol din sticlă și în funcție de mărimea suportului câteva lămâi pe care le puteți pune în suport atât taiate, cât și întregi. Peste lamâi se va adauga apă, iar deasupra o mică lumânare, destul de ușoară, pentru a putea pluti.

*

Vă dorim unn Crăciun fericit, cu armonie, liniște și voie bună!

Leave a Reply