Alimente Pe Care Sa Nu Le Mananci Niciodata

7 Alimente pe care n-ar trebui să le mănânci niciodată (partea a II-a)

Dacă săptămânile trecute am discutat despre 7 alimente pe care n-ar trebui să le mănânci niciodată (partea I), în care am cuprins 3 alimente din lista celor 7, iată că astăzi continuăm cu partea a II-a, unde vom vorbi despre celelalte 4.

O alimentaţie curată înseamnă să alegi fructe, legume şi cărnuri care sunt cultivate, crescute şi procesate cât mai puţin posibil. De foarte multe ori acestea sunt alimente organice şi foarte rar (dacă nu niciodată) conţin aditivi. Dar, în cele mai multe cazuri, metodele de procesare/producţie nu sunt nici curate şi nici sustenabile. Rezultatul? Deteriorarea sănătăţii noastre, a mediului sau chiar a amândurora.

Aşa că, ne-am decis să aruncăm o nouă privire asupra alimentelor din perspectiva celor care îşi petrec viaţa cercetând şi descoperind ce e sigur şi ce nu e sigur să mâncăm. Fiind întrebaţi: „Ce alimente aţi evita?” răspunsurile lor nu constituie neapărat o listă cu alimentele „interzise”, ci mai degrabă îţi oferă alternative care să îţi aducă o sănătate mai bună şi linişte că faci alegerile care îi fac bine organismului tău.

(continuare)

4. Cercetătorii în domeniul cancerului nu vor bea niciodată: lapte produs cu hormoni artificiali

Problema: Producătorii de lapte îşi tratează vacile de lapte cu un hormon recombinant pentru creşterea bovinelor (cunoscut şi ca rBGH sau rBST) pentru a stimula producţia de lapte. Dar rBGH provoacă, de asemenea, infecţii ale ugerului şi chiar puroi în lapte. De asemenea, aceasta conduce la niveluri mai ridicate al insulinei-hormon de creştere în lapte. La oameni, nivelul ridicat de IGF-1 poate contribui la apariţia cancerului de sân, de prostată sau cancer de colon. Rick North, director al Campaign for Safe Food at the Oregon Physicians for Social Responsibility, în Know your milk, spune că: „deşi, nu se cunoaşte 100% dacă acest hormon produce într-adevăr cancer, rBGH este interzis în majoritatea ţărilor industrializate”.

Soluţia? Verifică etichetele care indică nefolosirea acestui hormon. Ar trebui să sune cam aşa: fără rBGH, fără rBST, produs fără hormoni artificiali sau alege laptele organic.

5. Un toxicologist nu va mânca niciodată: floricele făcute în cuptorul cu microunde

Problema: Potrivit unui studiu recent de la UCLA substanţele chimice, inclusiv acidul perfluorooctanoic (PFOA), din captuşeala pungii de popcorn, fac parte dintr-o clasă de compuşi care pot fi în directă legătură cu infertilitate la om. În testele pe animale, aceste produse chimice au provocat cancer de ficat, testicular şi pancreatic. Studiile arată că prin folosirea cuptorului cu microunde aceste substanţe chimice se transformă în vapori şi intră în floricele tale. Olga Naidenko, cercetător la Environmental Working Group, spune că acestea rămân în corp pentru ani de zile, unde se şi acumulează, motiv pentru care cercetatorii se tem că nivelul de la om s-ar putea apropia de acela care cauzează cancer la animalele de laborator.

Soluţia? Alege să faci floricelele în tigaie, aşa cum se făceau înainte. Le poţi asezona cu sare sau unt.

6. Un expert în domeniul pescuitului nu va mânca niciodată: somon de crescătorie

Problema: Natura nu a intnţionat ca somonii să fie înghesuiţi în ţarcuri şi hrăniţi cu soia, gunoi de păsări şi pene de pui hidrolizate. Ca urmare, somonul de crescătorie conţine mai puţină vitamina D şi mai mulţi contaminanţi, inclusiv cancerigeni, PCB, substanţe ignifuge bromurate şi pesticide, cum ar fi dioxina şi DDT. Dr. David Carpenter, director al Institutului pentru Sănătate şi Mediu de la Universitatea din Albany, a publicat un studiu major în revista Science privind contaminarea în peşte. În conformitate cu Carpenter, cei mai contaminaţi peşti provin din Europa de Nord. Tot acesta spune: „pentru a nu-ţi creşte riscul apariţiei cancerului, poţi consuma aceşti somoni o dată la 5 luni. Atât de rea este situaţia”. Studii preliminare au legat DDT de apariţia diabetului şi obezităţii, dar unii nutriţionişti cred că beneficiile Omega-3 sunt mai mari decât riscurile. Există, de asemenea, o îngrijorare cu privire la nivelul ridicat de antibiotice şi pesticide utilizate pentru a trata aceşti peşti. Când mănânci somon de crescătorie, îţi administezi practic aceleaşi medicamente şi substanţe chimice.

Soluţia? Alege somonul capturat din sălbăticie sau cei crescuţi eco.

7. Un fermier nu va mânca niciodată: cartofi care nu sunt crescuţi ecologic

Problema: Legumele rădăcinoase absorb erbicidele, pesticidele şi fungicidele care ajunge în sol. În cazul celor mai populare legume, cum sunt cartofii, aceştia sunt trataţi cu fungicide în timpul sezonului de creştere, apoi stropiţi cu erbicide înainte de recoltare. După ce au fost scoşi din pământ, cartofii sunt trataţi din nou pentru a le împiedica germinarea. Jeffrey Moyer, preşedintele National Organic Standards Board, ne propune un experiment: „cumpără cartofi crescuţi convenţional dintr-un supermarket şi lasă-i să germineze. Nu se va întâmpla asta.” Acesta mai spune: „am vorbit cu cultivatorii de cartofi care afirmă vădit că nu vor mânca niciodată cartofii pe care îi vând. Ei au parcele separate, în care cresc cartofi pentru ei înşişi, fără toate acele substanţe chimice.”

Soluţia? Cumpără cartofi organici. Spălatul acestora nu este suficient pentru a îndepărta chimicalele care s-au strâns în ei.

***

Acum că ştii care sunt alimentele care n-ar trebui să le mănânci niciodată eşti gata să le încerci alternativele sănătoase? Le găseşti pe toate la BIOCORNERproaspete şi ecologice.

Ţi-a fost de folos articolul nostru? Înscrie-te la newsletter şi vei primi prin e-mail sfaturi pentru o viaţă mai sănătoasă!

Imagine via Pinterest