5 greșeli în alimentația copilului

Alimentația copilului stă la baza unui stil de viață sănătos. Încă de mic, copilul trebuie ajutat de părinții săi să îmbrățișeze un stil alimentar corect, pentru ca acesta să fie respectat pe tot parcursul vieții. De aceea, ca părinți, trebuie să oferim copiilor noștri un exemplu alimentar demn de urmat. Însă, de multe ori, din dorința de a-i oferi copilului tot ceea ce e mai bun, părinții mai fac și greșeli:

  1. Hrănirea cu forța

Alimentarea cu forța este una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții. Asta se întâmplă și pentru că, dintr-o grijă excesivă, părintele vrea să se asigure că cel mic este hrănit. Obligarea copilului să mănânce anumite alimente nu a fost și nu va fi niciodată o idee bună. Această tactică poate avea efecte adverse, adică cel mic va refuza mâncarea, iar ora mesei o va privi ca pe un chin. Aceste amintiri neplăcute ar putea să îi rămână în minte și când va crește. Soluția ar fi să încercați treptat să îl faceți pe copil să înțeleagă, cu o atudine pozitivă, de ce trebuie să mănânce.

2. Mănâncă totul din farfurie!

Tot dintr-o grijă excesivă pentru copiii lor, mamele au uneori tendința să pună în farfurie mai multă mâncare decât ar putea cel mic să mănânce. Iar apoi îl obligă pe copil să termine tot din farfurie, lucru aproape imposibil pentru un copil căruia îi sunt oferite la masă mai multe feluri de mâncare. Ar fi bine ca, în loc să obligăm copilul să mănânce, să ne asigurăm, mai degrabă, că s-a săturat. Nutriționiștii au stabilit o regulă în acest sens: un copil ar trebui să mănânce un număr de linguri de mâncare, din fiecare fel, egal cu vârsta lui. Spre exemplu, un copil de 2 ani ar trebui să mănânce 2 linguri de piure de legume, 2 linguri de orez și 2 linguri de carne.

3. Exces de gustări nesănătoase între mese

Gustările dintre mese sunt importante în alimentația copilului, însă ele trebuie să conțină nutrienți și vitamine, necesare pentru dezvoltarea lui armonioasă. Bomboanele, ciocolata sau prăjiturile oferite drept gustare copiilor au multe grăsimi, zahăr, aditivi și conservanți. Excesul acestor gustări nesănătoase duce, în timp, la probleme de sănătate precum diabetul sau obezitatea. Oferiți-i mai degrabă fructe, iar dacă optați pentru ceva dulce, nu uitați de moderație.

4. Mâncarea trebuie să aibă gust

Mulți părinți încearcă să îi hrănească pe copiii lor cât mai sănătos, oferindu-le legume, însă uită să țină seama de un aspect: legumele gătite trebuie să aibă gust. Pentru cei mici, niște legume la grătar, pregătite la abur sau fierte pot fi respingătoare. De aceea, pentru a-i face să iubească legumele, trebuie să le gătiți în așa fel încât să fie atractive din punct de vedere al gustului, cât și al aspectului. Nu vă fie teamă să folosiți condimente, dressing-uri sau sosuri pregătite în casă, care să adauge savoare legumelor din farfuria celor mici.

5. Evitați semipreparatele, alimentele procesate sau home delivery-ul

De multe ori, din cauza lipsei de timp sau de inspirație, părinții aleg fie alimentele semipreparate sau, mai simplu, comanda mâncarea acasă. Dacă pentru adulți acest comportament alimentar poate fi acceptat, când vine vorba despre copii, lucrurile se schimbă. Deoarece sunt în plină dezvoltare, copiii au nevoie de mâncare făcută din produse proaspete și de calitate. Cum altfel vă puteți asigura că ceea ce îi puneți în farfurie este sănătos pentru el, decât să preparați mâncarea acasă, cu cele mai bune produse și în cele mai bune condiții?!

Leave a Reply