5 beneficii ale nucilor

Gustoase și cu o aromă specifică, nucile pot fi savurate crude, prăjite sau presărate peste diverse preparate alimentare, în special deserturi. Miezul de nucă este bogat în complexul vitaminic B, are un conținut mare de grăsimi benefice Omega-3 și Omega-9 și combate afecțiuni precum: căderea părului, boli cardiovasculare, cancerul și diabetul, colesterolul, stresul, oboseala fizică și psihică sau îmbătrânirea prematură a pielii. Desigur, cea mai importantă proprietate a acestor fructe este faptul că ajută funcțiile cerebrale să funcționeze corespunzător.

Iată, așadar, care sunt 5 dintre cele mai importante beneficii ale consumului frecvent de nuci pentru organismul tău:

  1. Nucile sunt bogate în antioxidanți

Pe lângă conținutul important de vitamina C și E, acestea oferă o cantitate foarte mare de antioxidanți. Conform studiilor în domeniu, nucile sunt compuse din cel puțin șapte compuși fenolici care conferă o activitate antioxidantă puternică. Atunci când consumi nuci, încercă să nu îndepărtezi pielea subțire ce învelește miezul deoarece aceasta conține o stare antioxidantă mai puternică decât miezul în sine.

  1. Sursă importantă de Omega-3 și acizi grași

Aceste grăsimi alimentare au fost asociate cu prevenirea bolilor cardiovasculare, protejarea funcției cognitive și stimularea dezvoltării fetale. De asemenea, datorită acestor grăsimi, nucile pot contribui la reducerea nivelului ridicat al colesterolului.

  1. Nucile au o valoare nutrițională importantă (o porție-28 g)
  • calorii 173
  • proteine 7 g
  • grăsimi 17 g
  • carbohidrați 4 g
  • fibre 2 g
  • vitamine: folat (7%), vitamina B3 (niacină – 2%), vitamina E (gama-tocoferol – 1%), vitamina B1 (tiamină – 6%), vitamina B6 (piridoxină – 8%), vitamina B2 (riboflavină – 2%), vitamina C – 1%
  • minerale: mangan (55%), cupru (19%), magneziu (14%), fosfor (14%), zinc (6%), fier (5%), potasiu (4%), calciul 2%, seleniu (7%)
  1. Mențin controlul greutății în limitele normale

Miezul de nucă, grație bogăției de nutrienți pe care îi conține – proteine, grăsimi, fibre – poate să contribuie din plin la instalarea senzației de sațietate. Acest lucru va avea ca efect reducerea nevoii de a mânca o cantitate prea mare de alimente sau de a ciuguli între mese.

  1. Ajută la un somn odihnitor

O mare parte dintre nuci stimulează producţia de melatonină, o substanţă naturală care asigură un somn profund și odihnitor. În plus, acizii graşi Omega-3 şi potasiul din nuci reglează cortizolul, adrenalina și hormonii de stres din organism,  iar magneziul oferă, de asemenea, un efect relaxant. O mână de nuci înainte de culcare sau un pahar de lapte cald de nuci te va menține, așadar, relaxat și îți va asigura un somn liniștit.

*

Ţi-a fost de folos articolul nostru? Abonează-te la newsletter şi vei primi prin e-mail sfaturi pentru o viaţă mai sănătoasă!

Stay healthy! Shop BIO!

Leave a Reply