Unic într-o lume diversă

De mână cu alergiile și intoleranțele

Ani Crețu este actriță, este o femeie… deloc complicată, dar în același timp sofisticată, este un om cu multe calități… dar înainte de toate este mamă. Este o mamă conștientă, ancorată în această lume greu încercată a alergiilor și intoleranțelor copilului. Am reușit să o oprim puțin din tumultul proiectelor în care se implică permanent, proiecte menite să ajute oameni și să stăm la o discuție despre ce înseamnă să fii mamă de alergic, cât de greu se gestionează un copil alergic și totodată cum poți câștigă lupta cu alergiile alimentare.

În primul rând vrem să îți mulțumim pentru timpul pe care îl aloci acestui interviu. Știm că ești un om foarte ocupat, implicat în proiecte menite să ajute atât de mulți oameni care au nevoie de tine. Vom începe prin a te întreba cum trebuie să primească o mama alergiile și intoleranțele copilului în viața ei?
R: Orice problemă care apare în viața noastră și ne scoate din zona de “normal” sau din zona de confort, poate perturba atât starea psiho-emoțională a mamei cât și viața de familie. Noi oamenii avem tendința de a cataloga ceva nou ca ceva rău. Nu spun că a avea copilul cu alergii este ceva bun, căci știu bine ce înseamnă, dar odată ce se confirmă problema, nu ai ce face imediat pentru a schimba situația, în consecință trebuie să te pliezi imediat pe un nou mod de viața, să te adaptezi , să regândești organizarea vieții de familie în noul context. Alergiile par un bau-bau doar dacă le plasezi deasupra ta, ca pe o tragedie. Tragi aer în piept, gândești , plângi dacă îți vine și apoi te uiți la copil: depinde 100% de tine și de ceea ce urmează să faci.
Divinitatea nu ne trimite mai mult decât putem duce sau ne dă situații pentru că suntem mame. Mamele pot! Pot și tații, doar că ei au nevoie de timp pentru a se obișnui cu asta. O mama nu are acest timp, nu își permite luxul de a pierde timp. Ea acționează: medic, analize, diete – un nou mod de viața…

2. Cum explicăm copilului că este alergic? Dar mai ales, cum îl obișnuim să refuze alimente atunci când nu suntem alături de el?
R: Eee, tocmai de aceea am scris cartea ghid : „Sunt Unic într-o Lume Diversă”. În carte am scris povești diferite în care am inclus fiecare alergie fără a spune direct : ești alergic, ci diferit . În lumea asta a fi diferit de multe ori înseamnă a fi defect.
Arătăm la fel? Nu
Ne îmbrăcăm la fel? Nu
Ne plac aceleași lucruri tuturor? Nu
Atunci de ce trebuie să mâncam la indigo pentru a fi …”normali”?
Copilului trebuie să îi spui atunci când poate înțelege, atunci când este pregătit.
Iar mama este exemplul lui. Dacă mama manaca în fața copilului ce nu are el voie, ea îl plasează în zona: tu ești diferit pentru că… Eu mănânc ce are voie Adan, încă de la început, când știa că mâncam bio. El a asociat anumite alimente cu non-bio.
În decembrie 2021 i-am spus și a avut o reacție care ne-a șocat : “adică tu în tot acest timp mi-ai salvat viața nelăsându-mă să mănânc ce nu trebuie.” Și atât! Au urmat îmbrățișări și povești iar acum singur spune: eu nu mănânc X aliment pentru că am alergie la el. Se numește educație fără frustrare!

3. Ai scris o carte, consideri că este un ghid practic pentru părinții ai căror copii au alergii și intolerante alimentare?
R: Este un ghid pentru părinți și o introducere lentă în lumea alergiilor pentru cei mici.
Dacă este utilă? Sper că da. Eu nu am avut așa ceva din partea unei mame care a trecut și trece prin asta. Aș fi considerat-o utilă, un start pentru a mă liniști imediat și a intră pe acest drum știind că se poate orice.

4. Cum ai reușit să-ți găsești insiprația să gătești dintr-un număr redus de ingrediente?
R: Nu este inspirație, este nevoie! Puterea de a te adapta la nou ar trebui să fie temelia vieții noastre. Dar nu suntem educați așa. Cum spuneam mai devreme: nou = rău. Tot ce am citit și am învățat în acești ani îmi folosește și mie. Sănătatea și energia pe care o am azi se datorează anilor de studiu. Practic, lecția pentru mine a stat în spatele experienței.

null

5. Care sunt produsele voastre preferate care se regasesc in magazinul Biocorner?
R: Ooo, sunt multe! La început erau puține produse destinate persoanelor cu alergii.
În timp, datorită dnei Gabriela Matachescu, cu care am luat legătura, au început să apăra produse din ce în ce mai multe și la noi în România. Îi trimiteam mailuri cu produse din alte țări, iar Dna. Gabriela le aducea imediat. Acum nu ne mai putem plânge că nu avem ce sau cu ce.
La început am adus produse din afară prin prieteni… greu. Dar nu am avut ce să fac.

6. Cum facem diferența între produsele bune pentru copiii cu intoleranțe, alergii și cele nepermise?
R: Prin analize care ne spun clar ce trebuie să excludem – la alergii și intoleranțe, dar și prin manifestările copilului căci uneori analizele, la intolerante în special, nu îți dau tot.
Mama cunoaște copilul cel mai bine. Mama este ghidul și reperul ei este manifestarea copilului.

7. Ce înseamnă BIO?
R: Bio înseamnă organic, produse provenite din agricultură sau zootehnia care nu folosește în cultivare și creștere semințe modificate genetic, nu sunt stropite cu substanțe din listele cu risc pentru sănătate, solul este bine pregătit câțiva ani înainte de prima însămânțare, animalele din zootehnia bio sunt hrănite cu cele de mai sus și nu primesc antibiotice și hormoni de creștere. Controlul celor ce cultivă bio este strict și certificarea lor este un întreg proces de avizare. Bio e mult mai mult decât vă pot reda eu în acest interviu…

8. Poate deveni regimul copilului un stil de viață pentru întreaga familie?
R: Absolut. Este un must, mai ales pentru mamă. Altfel, copilul crește cu : eu de ce nu? Eu sunt defect, vreau și eu dar nu mă lasă mama, etc.

9. Un sfat pentru familiile în care se regăsește un copil alergic.
R: Să respire, nu doar să tragă aer pe nas… Respiri, te repliez, îți creezi o nouă zonă de confort și îți vezi de viață!
Să nu uite de familie în general, căci tendința este ca mama să intre într-un cocon cu copilul, să înceapă victimizarea și excluderea tatălui. Și, foarte important, familia extinsă să îi lase în pace cu : fă așa, drege așa, e un moft… credeți-mă că eu știu ce zic! Deviza mea: Mă ajuți cu ceva? Nu! Atunci nu mă încurca!
Mamelor iubiți-vă! Sunteți eroine fără statui și decorații pe Pământ!

Iată că există o normalitate și pentru cei mai puțin norocoși, care trebuie să fie atenți, uneori toată viața la alimentație. Ani Crețu este exemplul nostru că se poate și că cel mic poate găsi bucuria de ceva bun în produsele bio pentru diete speciale, din care sunt excluși diferiți alergeni.
Biocorner este un magazin specializat în comercializarea produselor bio, iar în categoria diete speciale gasiți produse pentru persoanele dragi dumneavoastră cu intoleranțe și alergii.

Detoxifiere după sărbători în 5 pași simpli

Perioada sărbătorilor reprezintă, de cele mai multe ori, un adevărat obstacol pentru definitivarea unei organism sănătos. Alimentele bogate în zaharuri și grăsimi destabilizează funcțiile metabolismului și facilitează dezvoltarea surplusului de kilograme. Tocmai de aceea, un program de detoxifiere este mai mult decât necesar. Cu ajutorul tehnicilor potrivite, vei putea definitiva o siluetă de invidiat într-un timp relativ scurt. Chiar dacă poate părea un proces complex, care necesită eforturi multiple, există câteva reguli care îți vor ușura semnificativ munca.

Iată cum să îți detoxifici organismul după sărbători în cinci pași simpli:

1.     Renunță la cofeină. Diminețile agitate parcă nu au niciun sens fără o ceașcă mare de cafea. Totuși, există alternative mult mai sănătoase, care îți vor oferi cu siguranță energia de care ai nevoie. Începe-ți ziua cu un pahar de apă caldă în care să storci lămâi eco, care devin alcaline în organism. Lămâile sunt recunoscute pentru proprietățile minune pe care le integrează. Susține sistemul imunitar, prezintă beneficii anti-bacteriene și îndepărtează problemele de la nivelul sistemului digestiv. Poți opta și pentru alte sucuri din fructe și legume proaspete. Printre variantele pe care merită să le încerci se numără: sfecla roșie, ghimbirul, morcovii sau portocalele. Le poți combina eficient cu lămâile pentru a definitiva meniuri ingeniose.

2.     Acordă mai multă atenție micului dejun. De cele mai multe ori, timpul limitat nu îți permite să te bucuri de micul dejun, ceea ce cauzează numeroase probleme. Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, tocmai de aceea este indicat să optezi pentru alimente bogate în vitamine și nutrienți. Iată o combinație sănătoasă și în același timp gustoasă: lapte de capră și musli de ovăz, quinoa și caise.

3.     Înlocuiește carnea de porc, bogată în grăsimi cu cea de pește. De pe masa de sărbători nu pot lipsi preparatele din carne de porc. În ciuda gustului irezistibil, astfel de opțiuni îngreunează funcționarea ficatului și accelerează depunerea de grăsimi. Este recomandat, așadar, să mizezi pe variante mult mai fresh precum pește sau fructe de mare. Printre alternativele pe care merită să le încerci se numără: file de păstrăv eco, somonul sau creveții. Le poți asezona cu legume fierte sau salate de crudități.

4.     Hidratarea este elementul cheie. Apa are numeroase beneficii asupra sistemelor cardio-vascular, nervos și digestiv. Oferă o stare de bine pe tot parcursul zilei și este un aliat de nădejde în lupta cu kilogramele. Tocmai de aceea, este recomandat să îi oferi o importanță deosebită. Doza zilnică recomandată este de minim doi litri. Adesea, senzația de sete este confundată cu cea de foame, tocmai datorită poziționării centrilor nervoși. Însă, poți încerca un truc: de fiecare dată când îți este foame bei un pahar cu apă și aștepți câteva minute. S-ar putea ca senzația de foame să dispară.

5.     Rutina de sport este esențială. Organismul tău are nevoie de mișcare pentru a se menține în formă. Pentru unii, exercițiile fizice devin o adevărată provocare. Însă, a depune efort poate avea și o latură amuzantă. Programul la sala de fitness nu este neapărat necesar. Poți integra activitățile în rutina zilnică a familiei. Poți realiza exercițiile pe ritmuri de dans alături de copii sau poți aloca o oră pe zi în care să vă plimbați împreună prin parc.

Pentru mai multe sfaturi și informații folositoare intră aici!

BIOgrafia unui furnizor – Davert

Compania Davert, cu mai mult de 30 de ani de experiență în industria alimentației ecologice, este specializată în fabricarea produselor din cereale, leguminoase, nuci și semințe, la cele mai înalte standarde de calitate.

Fiind unul dintre liderii industriei de produse organice, Davert își asumă răspunderea față de mediul înconjurător, atât prin susținerea relațiilor comerciale orientate către conservarea mediului, cât și prin utilizarea resurselor și a surselor de energie într-un mod atent și responsabil, dezvoltând și conservând în același timp ecosisteme naturale.

Continue reading BIOgrafia unui furnizor – Davert

8 ani de infinită pasiune pentru sănătate

Astăzi, familia Biocorner celebrează 8 ani de grijă nemăsurată pentru starea de bine a celor dragi, de armonie cu mediul înconjurător care ne găzduiește și de responsabilitate pentru generațiile viitoare. Situația dificilă în care ne aflăm ne-a învățat mai mult ca oricând cât de important este să ne ocrotim și să ne consolidăm sănătatea fizică și mentală, însă acest ideal trebuie însușit pe termen lung, nu doar în situații critice.
Încă din primele momente, la Biocorner ne-am angajat să-ți punem la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a-ți clădi un stil de viață optim din punct de vedere al vitalității și al impactului asupra naturii. Iar pentru a atinge acest obiectiv, ne-am fundamentat întreaga activitate în jurul acestor 8 valori călăuzitoare:

Continue reading 8 ani de infinită pasiune pentru sănătate

BIOgrafia unui furnizor – Abbot Kinney`s

Compania Abbot Kinney`s a fost înființată în anul 2014, obiectivul său fiind de a aduce o alternativă vegetală la produsele lactate, astfel încât să poată satisface nevoile persoanelor cu diete speciale sau diverse intoleranțe (în special, la lactoză). Abbot Kinney`s consideră că produsele lactate pe bază de plante sunt mai prietenoase cu animalele și mai sănătoase pentru sănătatea umană.

Continue reading BIOgrafia unui furnizor – Abbot Kinney`s

Selecția soiurilor de legume #bio

Preocuparea pentru sănătatea populației a determinat fermierii să susțină din ce în ce mai mult cultivarea legumelor biodinamice. Astfel, legumele sunt crescute natural, fără folosirea pesticidelor, a insecticidelor sau a fertilizanților chimici și sintetici ce periclitează în timp sănătatea umană. Agricultura biodinamică nu vine doar în ajutorul sănătății umane, ci ajută și mediul înconjurător să se refacă și să devină mai productiv. De exemplu, un sol cultivat ecologic, netratat, poate ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la 40% și poate reține carbonul cu până la 71%.

Continue reading Selecția soiurilor de legume #bio

5 idei de utilizare a uleiurilor esențiale în bucătărie

Atunci când ai treabă în bucătărie sau gătești ceva este foarte util să ai la îndemână uleiuri esențiale. De exemplu, acestea pot fi folosite pentru curățarea blaturilor de lucru din bucătărie și pentru a conferi un parfum potrivit în bucătăria ta.

Continue reading 5 idei de utilizare a uleiurilor esențiale în bucătărie

Harissa

Mai aromată decât orice alt sos picant, Harissa este preparată în zona Africii de Nord, în special în Tunisia, Maroc și Algeria. Această pastă tunisiană are ca principale ingrediente ardeii iuți, fiind o variantă minunată de a condimenta mâncărurile tale preferate, de la carne și legume, până la ouă, supe sau orez.

Continue reading Harissa

4 beneficii ale ciocolatei negre

Ciocolata este cu siguranță cea mai iubită gustare dulce din lume. Se estimează că, în fiecare an, se consumă 7,2 milioane de tone de ciocolată la nivel mondial. Dar, deși ciocolata cu lapte este considerată plină de zahăr și se spune că induce dependență, ciocolata neagră, cu conținutul său mai mare în cacao, este un adevărat super aliment ce oferă multe beneficii organismului.

Continue reading 4 beneficii ale ciocolatei negre

Producția legumelor bio

În ultima perioadă, doctorii recomandă tot mai des consumul de legume și fructe proaspete în fiecare zi, datorită conținutului bogat în vitamine, minerale și antioxidanți. Însă nu trebuie să fii atent doar la cantitatea consumată pe zi, ci și la calitatea produselor alimentare. Pentru o calitate superioară a legumelor sunt necesare condiții multiple pornind de la sămânță până la îngrijirea și recoltarea acestora.

Continue reading Producția legumelor bio