Cum combinăm corect alimentele?

Combinarea alimentelor este extrem de importantă, nu doar pentru cei care vor să scadă în greutate, cât și pentru cei care vor să își mențină organismul sănătos. Pentru a funcționa așa cum trebuie, corpul nostru are nevoie de o mulțime de nutrienți, așa că varietatea joacă un rol extrem de important. Însă, în lipsa cunoașterii a modului cum se combină corect alimentele, mulți dintre nutrienți se pierd, și mai mult, apar problemele digestive.

Din cauza asocierii nesănătoase a alimentelor, mâncarea poate ajunge în intestin digerată doar parțial, iar apoi va intra în putrefacție în interiorul organismului și se va transforma încet într-o sursă constantă de substanțe toxice, care te vor îmbolnăvi zi de zi.

Continue reading Cum combinăm corect alimentele?

7 mituri legate de alimentație în care nu mai credem

Alimentele degresate sunt mai sănătoase

Cuvântul „degresat” atrage ca un magnet persoanele care își doresc să slăbească. De fapt, numărul scăzut de grăsimi înseamnă un gust mai puțin bun. Astfel, producătorul va compensa lipsa gustului prin adăugarea de aditivi alimentari, sare și zahăr. Cu alte cuvinte, degeaba consumi alimente fără grăsmi, dar cu un conținut ridicat de substanțe nocive.

Tot în această categorie intră și termenul „fără zahăr”, deoarece zahărul este de multe ori înlocuit cu sodiu sau grăsime. Atenție mare atunci când vă alegeți produsele „fără grăsimi” și „fără zahăr”, deoarece pot avea mai multe elemente nocive pentru organism decât vă imaginați.

Continue reading 7 mituri legate de alimentație în care nu mai credem