Produsele de panificație au ocupat și încă ocupă o pondere semnificativă din alimentația noastră. Acestea sunt gustoase, sățioase și ușor de asimilat fie în variantă unică, fie în combinație cu alte alimente. Pâinea rămâne unul dintre cele mai importante produse din hrana românilor, cu toate că, în ultimul an, s-a înregistrat un consum mai scăzut. Cu toate acestea, țara noastră rămâne pe poziții fruntașe în ceea ce privește consumul de produse de panificație. Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, 26% din hrana românilor este compusă din pâine și produse de panificație.