3 studii care confirmă amenințarea pesticidelor

După cum bine știți, unul dintre beneficiile de netăgăduit ale produselor bio este lipsa pesticidelor. Recoltele obișnuite sunt pline de fel de fel de substanțe care le protejează de dăunători și de diferitele afecțiuni ale plantelor. Iar aceste substanțe rămân în produse și ajung pe mesele consumatorilor. O cercetare a americanilor spune că și după spălare, aproape 70% dintre produse păstrează reziduuri de pesticide. Agricultorii de fructe și legume bio stau departe de astfel de substanțe – folosesc fie capcane pentru insecte, fie fac o selecție mai atentă a soiurilor de semințe și le pun pe cele mai rezistente la boli, fie pun peste plante microorganisme benefice care să alunge primejdiile. Toate măsurătorile de laborator arată că între un produs bio și unul convențional există o diferență ca de la cer la pământ în privința pesticidelor. De ce ne ferim atât de tare de ele? Pentru că au legătură cu numeroase riscuri de sănătate, în special cu problemele de dezvoltare care apar la copii. La adulți dau mai ales tulburări hormonale. Iată trei studii grăitoare despre riscurile pesticidelor:

• Favorizează apariţia sindromului hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD)

Copiii expuşi la concentraţii mari de pesticide prin intermediul consumului de fructe şi legume pot prezenta riscuri mai mari de a dezvolta sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD), potrivit unui studiu publicat în revista Pediatrics.

• Dublează riscul de astm

Expunerea la pesticide, de tipul celor utilizate în agricultură sau pentru plantele de interior, poate dubla riscul de a dezvolta astm, potrivit unui studiu american prezentat la congresul Societăţii europene de boli respiratorii, la Stockholm.

• Factor de risc pentru dezvoltarea autismului

Femeile însărcinate care locuiesc în apropierea fermelor unde sunt utilizate pesticide prezintă un risc cu 66% mai mare de a naşte un copil autist, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Davis din California, SUA.

Sursa foto : http://grasshopperlawns.com/

 

Un motiv în plus să mâncăm fructe și legume

Noi, la Biocorner, punem mare preț pe consumul de legume și fructe – credem că acest stil de alimentație cântărește mult în starea de sănătate, iar acest crez ne-a fost întărit de nenumăratele povești pe care le-am auzit de la clienții noștri mulțumiți.

Acum aflăm că nu doar starea de sănătate, ci și dispoziția ne este influențată de porțiile de legume și fructe consumate – concret, cine are în meniul zilnic suficiente plante și produse vegetale este mai…optimist decât cei care le consumă rar sau chiar rarissim.

Potrivit ultimelor studii, un nivel ridicat de consum al legumelor şi fructelor duce la secreţia unui nivel ridicat de substanţe bogate în caroten. O substanţă compusă a carotenului este beta-carotenul, un pigment găsit în fructe precum portocalele, în legumele verzi şi cele cu multe frunze.

“Persoanele care sunt în general optimiste au în sânge niveluri ridicate de caroten şi beta-caroten. Acesta este un prim studiu care demonstrează că între optimism şi sănătate există o relaţie strânsă”, susţine Julia Boehm din cadrul Universităţii Harvard, divizia de Sănătate Publică.

Una dintre teoriile cercetătorilor susţine că antioxidanţii ar avea un efect de destresare asupra consumatorilor lor. O altă serie de studii efectuate în trecut au demonstrat că substanţele antioxidante pot avea îmbunătăți circulaţia sângelui, pot proteja celulele din organism şi pot asigura protecţia împotriva bolilor.

Mâncați, așadar, cât de multe fructe și legume puteți!

Nu vă blocați într-un număr recomandat de unii sau alții de 3, 5 sau 7 porții, ci consumați-le cât de des doriți. La fel de important este să vă asigurați că sursa este una cât se poate de curată. Contează enorm!

 

Sursa foto : http://www.ihdwal.com/

Biocorner va asteapta si in Jolie Ville

1601313_668975716523544_4390420828826130687_nPentru că vă îndrăgim și ne îndrăgiți ne-am gândit să mai avem un loc de întâlnire atunci când vă apucă dorul de cumpărături sănătoase. Așa că am deschis magazinul Biocorner cu numărul 2, în centrul comercial Jolie Ville, din zona Băneasa (strada Erou Iancu Nicolae).

Putem spune că s-au aliniat astrele ca să inaugurăm noul loc – chiar atunci când tot mai mulți dintre clienții noștri ne întrebau de ce nu deschidem un Biocorner mai aproape de ei, s-a eliberat un spațiu comercial în această galerie. Am luat totul ca pe un semn bun și am trecut la treabă.

După luni grele de muncă, meșteri prăfuiți și planuri făcute și refăcute, ne-am tras sufletul și am spus “a ieșit tare bine!”. Iar acum vă așteptămsă ne spuneți ce credeți, cum vă simțiți în noul Biocorner și ce-ați mai vrea în plus (sau în minus) în el.

Le suntem recunoscători tuturor celor care – în număr mare – ne-au trecut pragul imediat după inaugurare: oameni care fie ne cunoșteau prea bine, din comenzile online ori de la vizitele în Dorobanți, dar și oameni curioși să ne descopere.

Povestindu-le una, alta, ne-am dat seama că sunt încă atât de mulți români care nu știu mai nimic despre alegerile sănătoase pe care le pot face pentru ei și pentru familiile lor. Lucru care ne spune că mai avem enorm de muncă, dar este o muncă pe care o facem cu dragă inimă și despre care v-am povesti mult și bine dacă nu ne-am grăbi să vă întâmpinăm în magazine.

Așadar, sunteți bineveniți în Biocorner Jolie Ville, unde veți găsi aceleași produse de excelentă calitate și o echipă tânără și gata să mute munții (de produse) din loc ca să vă ajute să plecați mulțumiți. Vă așteptăm cu mare drag!

Ce înseamnă bio pentru români?

Suntem mici copii, noi, românii, în acest univers minunat al hranei bio și trebuie să creștem, nu ca Făt Frumos, să învățăm toată industria în 7 zile, dar măcar să deprindem informații de bază care ne vor ajuta să ne schimbăm alimentația în mai bine. Noi am descoperim o cercetare de acum câțiva ani, pe tema produselor ecologice la români și, vă spunem drept, ne-am cam îngrijorat…

La finalul anului 2010, un prim studiu voia să afle ce au înțeles românii din tot curentul bio care începuse să bată și spre țara noastră. Și avea să descopere că, deși majoritatea oamenilor chestionați spuneau că știu prea bine ce înseamnă produs ecologic, mulți, adică peste 60% dintre participanți, le confundau, de fapt, cu alte alimente, care nu erau ecologice, cumpărate din supermarketuri obișnuite sau din piețe.

“Deşi majoritatea recunosc multe dintre caracteristicile produselor bio, atunci când spun că au consumat astfel de produse, cei mai mulţi se referă la legume şi fructe cumpărate din magazine sau de pe tarabele piețelor. Însă, pe piaţa românească legumele şi fructele proaspete bio sunt foarte rare. Astfel, cei mai mulţi «consumatori» de bio sunt, de fapt, consumatori de fructe şi legume mai mult sau mai puţin naturale şi nu consumatori de produse bio certificate”, potrivit studiului realizat la acea vreme pentru agenția de presă MEDIAFAX de compania de cercetare Cult Market Research.

Întrebaţi ce înţeleg prin produse bio, 94% dintre respondenţi le asociau cu produsele sănătoase sau netratate cu pesticide, 92%  considerau că nu conţin chimicale sau sunt naturale, iar 84% credeau că au calitatea de a nu polua mediul.

Totodată, 83% dintre respondenţi considerau că produsele ecologice nu conţin conservanţi, în timp ce 34% credeau că sunt produse tradiţionale, iar 30% – vegetale. Alţi 5% nu ştiau sau nu erau siguri de semnificaţia termenului.

Studii mai noi, încă nu avem, dar nu putem decât să sperăm că lucrurile s-au mai schimbat în bine. Pentru curioși, răspundem la orice întrebare legată de produsele bio, certificare și altele, în magazinele noastre Biocorner.

Vă așteptăm cu drag!

Natural, tradițional vs. ecologic

Nu tot ce zboară se mănâncă, dragilor, și nu tot ce e natural sau tradițional este și ecologic. Puțină lume știe, însă, asta, iar în România, țară în care povestea bio abia își scrie primele pagini, dacă nu chiar rânduri, confunziile se nasc ușor. Oamenii încă trăiesc cu impresia că mâncarea bio se găsește la toate târgurile tradiționale și nu fac  diferența între termenii din titlul nostru.

Să o spunem din capul locului: nu avem nimic împotriva produselor naturale și tradiționale, ne plac, le gustăm cu drag când și când, credem că au farmecul și rostul lor. Vrem doar să recunoaștem cum se cuvine meritele lor, dar și meritele produselor bio, care sunt o cu totul altă poveste. În cazul primelor, ne ducem cu gândul în bătătura bunicilor, la mâncăruri făcute după rețete străbuni, cu ingrediente simple, la gusturile copilăriei, la bucate de mult uitate. Termenul “natural” sau cel “tradițional” nu implică nicio constrângere legală, niciun control oficial, nicio normă europeană. În cazul alimentelor bio, vorbim de mult mai mult. Regulile agriculturii ecologice sunt multe și bătute în cuie. Pe foarte scurt, produsele organice (sinonim perfect cu ecologice sau bio) sunt acele produse obținute fără vreo intervenție genetică, fie utilizarea vreunei substanțe chimice, în armonie cu natură și certificate astfel de un organism aprobat la nivelul fiecărui stat. Cine se înhamă la producția de fructe și legume bio trebuie să se asigure că pământul este pregătit – curățat, mai bine spus – cu ani înainte. Cum spuneam, substanțele chimice sunt excluse, fără fertilizatori, fără pesticide, fără iradieri. Condiții speciale, investiții speciale, automat, prețuri speciale. Normele după care se desfășoară producția sunt dictate de Uniunea Europeană, în cazul României, iar procesul de certificare – unul extrem de important, vom povesti pe larg despre el într-un articol viitor – este supravegheat de autoritățile noastre, prin Ministerul Agriculturii. Sigla românească ce garantează că un anumit produs este bio sau cea europeană (le vedeți pe amândouă în pozele alăturate) apar pe toate mărfurile autentice și sigure.


Logo-BIO-Romania frunza eco
 

Așadar, există o diferență majoră, de pildă, între pâinea prezentată drept tradițională la târgurile alimentare, făcută după rețete străvechi, coaptă în cuptor de lemne și fără aditivi, dar făcută din făină obișnuită, cultivată ca oricare alta, și pâinea bio, obținută doar din făină cultivată ecologic, fără niciun fel de substanță chimică. Este important să alegem informați!

Fructele și legumele BIO au mai mulți antioxidanți, confirmă un nou studiu

Nu vrem să credeți că suntem fani ai teoriei conspirației, dar nu putem să nu remarcăm cât de rare sunt studiile de amploare și bine făcute pe temele alimentației ecologice. Ca și cum cineva se preface că această alternativă sănătoasă nu există și nu contează. Tocmai de aceea ne bucură cercetări ca cea despre care vom vorbi acum, cercetare care va fi publicată chiar în această săptămână în British Journal of Nutrition. Noi am tras însă cu ochiul într-un articol din Time, care a prezentat studiul înaintea apariției oficiale.

Un impact recunoscut

Fructele, legumele și cerealele crescute după regulile agriculturii organice au niveluri mai mari de antioxidanți și mult mai mici de pesticide față de alimentele cultivate după regulile comune, concluzionează cercetarea care a făcut practic un rezumat al unor studii realizate pe această temă. Roadele ogoarelor eco conțin, potrivit acestei cercetări, cu 17% mai mulți antioxidanți decât cele convenționale.

“Aflăm, așadar, foarte clar că modul în care ne cultivăm mâncarea are un impact”, spune Carlo Leifert, profesor de agricultură ecologică la Universitatea din Newcastle, cel care a și condus tot demersul. “Dacă alegi să cumperi legume și fructe organice, poți să fii sigur că vei avea parte de mai mulți antioxidanți la același număr de calorii”, adăugă el.

Descoperirile contrazic un studiu similar publicat în urmă cu 2 ani de cercetătorii de la Stanford, care susțineau că au găsit doar diferențe minore în conținutul nutrițional al alimentelor organice și convenționale.

Numeroase cercetări au concluzionat, de-a lungul anilor, că antioxidanții scad riscul de cancer și alte maladii care ne macină în această eră a mâncării pe banda rulantă.