Carrots-155715_1920

Legumele de vară – cum ne ajută?

Oare de ce vara este anotimpul preferat de atât de multă lume?! Fie că mergem la mare sau la munte, ori că alegem să petrecem o seară liniștită în parc sau la o terasă cu prietenii, cu toții iubim vara. Ceea ce uităm însă sunt „darurile” pe care aceasta ni le oferă din plin – fructele și legumele.

De departe, cel mai bogat anotimp când vine vorba de legume frumos colorate și mai ales gustoase este vara. De la roșii până la porumb dulce, toate se găsesc la fiecare pas și ne fac cu ochiul în piețe sau în supermarketuri. Atenție însă, chiar dacă este vară și aparent este mai ușor să găsim legume BIO, acest lucru nu este întotdeauna valabil. Așadar, sfatul nostru este să fiți foarte atenți de unde vă faceți cumpărăturile. Noi vă așteptăm în magazinul online Biocorner, unde toate produsele sunt certificate BIO.

vegetables-790022_1920

Și dacă tot am vorbit despre legume, haideți să vă spunem și de ce este bine să le consumați. În primul rând, culorile legumelor ne pot indica mineralele pe care acestea le conțin. Astfel, legumele roșii conțin licopen – un antioxidant natural care protejează inima, previne îmbătrânirea celulelor și poate preveni unele tipuri de cancer: legumele galbene și portocalii conțin beta-caroten, substanță care, după ce este trasformată de corpul uman în vitamina A protejează pielea de radicalii liberi și ajută vederea pe timp de noapte. Nu în ultimul rând, avem legumele albastre și mov, a căror culoare provine de la antocianină, un antioxidant puternic ce protejează celulele corpului și ajută la prevenirea unor boli ale sistemului cardio-respirator.cucumbers-1495836_1920

Și dacă tot nu v-am convins, vă mai dăm câteva argumente care cu siguranță o vor face. Vă spunem că ardeiul este foarte bogat în vitamina C și betacaroten, combinație care poate fi foarte utilă în lupta împotriva cataractei. Dovlecelul este foarte hrănitor și are, în același timp, foarte puține calorii, fiind ideal pentru vară. Fie că alegeți să îl consumați crud sau gătit, trebuie să știți că dovlecelul conține multe fibre, potasiu, mangan, dar și vitamine precum C și A. Nu în ultimul rând, castravetele ne poate ajuta pe parcursul verii, acesta conținând foarte multă apă (o ceașcă cu felii de castravete este echivalentul unui pahar cu apă). Atenție însă, în cazul castraveților, alegeți-i doar pe cei care nu au urme galbene, nu sunt moi sau uscați la capete, semne că au fost depozitați necorespunzător.

Iar dacă tot am vorbit de legume și de substanțele minerale pe care acestea le conțin, vă spunem și un „secret”: cel mai bine este să consumăm legumele în stare crudă.

Așadar, le puteți consuma ca atare sau puteți încerca rețeta de supă Gazpacho pregătită de chef Alex Cîrțu pentru zilele călduroase de vară.