Cum ne pregătim pentru Paști?

Sărbătorile de Paști sunt un bun prilej pentru a ne aduna cu toții – familie, prieteni – în jurul mesei, bucurându-ne de bucate alese, dar mai ales de timpul petrecut împreună. Dar cum să abordăm cu seninătate provocarea pe care o reprezintă, pentru mulţi dintre noi, pregătirile?! Cum să ne gestionăm timpul şi celelalte resurse, în aşa fel încât să nu ajungem obosiţi şi iritaţi în prag de sărbătoare?!

Continue reading Cum ne pregătim pentru Paști?

Cum ne ajută postul să ne menținem sănătatea?

Începem cu o altă întrebare: „Ce este postul?”

O definiție clasică ar suna așa: perioada din an, de obicei premergătoare sărbătorilor importante, în care persoanele religioase (și nu numai) renunță la alimentele de origine animală pentru a-și pregăti trupul și sufletul pentru o trăire spirituală.

În ultima vreme, însă, s-a constatat că postul are și o serie de alte beneficii, de la detoxifiere, până la prevenirea unor maladii precum diabetul sau cancerul. Toate acestea sunt posibile datorită consumului unor alimente specifice, dar și renunțării (temporare) la altele, precum carnea.

Continue reading Cum ne ajută postul să ne menținem sănătatea?