Despre mango, numai de bine

E greu să nu iubești acest fruct. Cu un gust special și o listă de ingrediente naturale demne de toată lauda, mangoul îmbină plăcerea și sănătatea.

În ultimii ani cercetările au anunțat că ne poate fi aliat de nădejde în următoarele afecțiuni medicale – mai exact în prevenirea lor.

  1. Degenerarea maculară – o varietate de boli oftalomogice apărute odată cu înaintea în vârstă ar putea fi ținută departe prin consumul de mango. Fructul conține un antioxidant – zeaxanthin – care are un rol protector pentru sănătatea ochilor. Nu ajută doar la prevenție – un consum mai mare, de cel puțin 3 fructe pe zi ar contribui chiar la îmbunătățirea situației, odată boala instalată.

Continue reading Despre mango, numai de bine

4 motive să mâncăm (și) mai multe portocale

Bine, nu că am mai aveam nevoie de motive în plus – portocalele sunt absolut delicioase, în special acum iarna, când le e sezonul prin țările calde.

Dacă v-am întreba la ce beneficiu medical vă zboară gândul când auziți cuvântul portocală, peste 90% ați invoca-o pe minunata vitamină C. Și nu v-ați înșela deloc, doar că, pe lângă acest ingredient magic, care ne este de mare ajutor la răceli, de pildă, aceste citrice mai conțin multe altele și vin la pachet cu o sumedenie de beneficii pentru sănătate.

  1. Ajutor pentru sistemul imunitar – grație acestei vitamine C, care protejează celulele neutralizând radicalii liberi, organismul nostru prinde mai multă putere și este mai ferit de afecțiuni. Radicalii liberi pot duce la cancer sau la boli cardiace, iar vitamina C luptă cu ei, după cum scria un articol din publicația medicală Pharmacognosy Reviews în 2010.
  1. Spaima colesterolului – portocalele pot ajuta la scăderea nivelului colesterolului: un studiu publicat tot în anul 2010, în revista Nutrition Research, susține că oamenii care aveau un nivel mare de colesterol rău (LDL) și care au consumat vreme de 60 de zile suc de portocale, și-au adus valoarea LDL mult mai aproape de normal.
  1. Sprijinul celor cu diabet – portocalele sunt bogate în fibre, lucru care ajută la scăderea nivelului de zahăr din sânge în cazul suferinzilor de diabet de tipul 1 și care îmbunătățește nivelul de lipide și insulină în cazul celor care au diabet de tipul 2. Asociația Americană pentru diabetici consideră aceste fructe ca fiind extraordinare pentru cei care se confruntă cu diabetul.
  1. Prietenele inimii – pentru că sunt pline de vitamina C și potasiu, portocalele sunt excelente pentru sistemul cardiovascular. Numeroși medici le recomandă consumul pentru puterea lor de a reduce riscul de infarct și de a scădea presiunea sanguină.

Dacă numai la portocale vă stă gândul acum, puteți da o comandă pe site-ul nostru – le găsiți AICI la un preț special. Sau le puteți alege cu mâna dumneavoastră în magazinele din Dorobanți și Jolie Ville. Să fiți sănătoși!

Sursa informațiilor e aici și sursa foto – aici.

O nouă confirmare: consumul de produse bio scade nivelul de pesticide din organism

 

Ne bucură numărul tot mai mare de studii care se fac pe tema alimentelor bio, tocmai pentru că simțim că agricultura organică este în continuare oarecum nedreptățită și categoric prea puțin înțeleasă.

Când alegem să consumăm fructe și legume ne gândim că ne facem un mare bine organismului, nu-i așa? Marele bine se poate transforma foarte ușor într-un mare rău, pentru că pe lângă porția de vitamine ne luăm și o nedorită porție de pesticide.

Cercetătorii de la Continue reading O nouă confirmare: consumul de produse bio scade nivelul de pesticide din organism

Un avocado pe zi reduce colesterolul

Noi suntem obișnuiți cu sfatul consumării unui măr pe zi, dar, mai ales dacă ne știm cu probleme de colesterol, ar trebui să adăugăm și un avocado pe listă. Căci iată ce spune un studiu recent citat de Reuters și preluat de Mediafax: consumul unui fruct de avocado pe zi ar putea ajuta la scăderea nivelului de colesterol rău.

Cercetătorul-şef care a realizat acest studiu a spus că rezultatele arată că fructele de avocado incluse într-un regim alimentar sănătos au redus nivelului colesterolului de tip LDL (lipoproteine cu densitate scăzută). Efectul benefic ar fi mai mare în cazul persoanelor supraponderale şi obeze, dar a căror stare de sănătate este bună.

“Oamenii nu trebuie doar să adauge un avocado dietei, ci ar fi foarte bine să adauge un astfel de fruct unui regim alimentar sănătos”, a declarat Penny Kris-Etherton, preşedinte al Comitetului pentru Nutriţie al American Heart Association şi expert în nutriţie la Pennsylvania State University. Gând la gând cu echipa Biocorner care tot militează pentru un stil de viață sănătos, nu pentru cure și diete care se mor la fel de repede cum s-au născut dintr-un moft de moment.

Oamenii ar trebui să adopte o dietă sănătoasă pentru a-şi scădea riscul de îmbolnăvire de maladii cardiovasculare, au scris Kris-Etherton şi colegii săi în publicaţia Journal of the American Heart Association.

Doar între 5 şi 6% din calorii ar trebui să vină din surse de acizi graşi saturaţi, care se găsesc în alimente precum untul, brânza şi carnea grasă. În loc de grăsimi saturate, oamenii ar trebui să consume alimente bogate în acizi graşi mononesaturaţi şi polinesaturaţi. Îi găsim din plin în uleiul de măsline extravirgin precum şi în mai multe tipuri de nuci. Fructele de avocado sunt o altă sursă de acizo graşi mononesaturaţi, dar conţin şi alţi compuşi benefici, cum ar fi vitamine, minerale şi fibre.

Dacă tot e început de săptămână și, probabil, vă gândiți la aprovizionare, treceți și avocado pe listă. Și spuneți-ne cum vă simțiți după ce vă împrieteniți bine de tot cu acest fruct deosebit. Îl puteți găsi în magazinele BIOCORNER sau îl puteți comanda chiar acum, online, la un preț special: AICI.

Sursa foto.