10 metode naturale pentru a scăpa de înțepăturile de țânțari
Dintre toți dăunătorii care vin odată cu vremea caldă de vară, puțini sunt atât de enervanți și persistenți ca faimosul țânțar. În timp ce înțepătura acestora afectează oamenii în mod diferit, senzația de mâncărime este la fel de enervantă pentru toată lumea. Când țânțarii înțeapă, ei își lasă saliva pe piele, iar aceasta conține o proteină ce nu lasă sângele să se coaguleze și, astfel, curge rapid în aparatul bucal al insectei.
Proteina din salivă declanșează sistemul imunitar pentru producere de histamină, o substanță care ajută celulele albe din sânge să ajungă la zona afectată și să o vindece, de aceea apar inflamații și senzația de mâncărime.
Înainte de a apela la crema cu hidrocortizon ca să îți calmezi disconfortul, încercă unul dintre următoarele 10 remedii naturale pentru a scăpa de mâncărime și de inflamația produsă de înțepăturile țânțarilor:
Această plantă este cunoscută pentru rolu său în calmarea arsurilor solare, dar ajută și la reducerea inflamției provocate de înțepătura de țânțar. Propietatea sa antiseptică ajută la oprirea mâncărimii și la tratarea edemului. Dacă ai acasă o plantă Aloe Vera, doar rupe o frunză și să aplică gelul din ea direct pe înțepătură. În cazul în care nu ai o planta de aloe în casă, poți achiziționa un gel cu Aloe Vera.
Acest produs practic vindecă orice, este bun pentru foarte multe afecțiuni, în special pentru înțepăturile de țânțari datorită propietăților antibacteriene și anti-inflamatorii. Calmează și dezinfectează înțepătura, ajutând astfel la o vindecare mai rapidă.
Mineraleloe, vitaminele și acizii din coaja de banană te vor ajuta în eliminarea senzației de mâncărime și a umflăturii. Tot ce trebuie să faci este să freci înțepătura cu partea fină din interiorul cojii de banană.
- Busuioc
Busuiocul este foarte folosit în rețetele culinare, dar ajută și pentru înțepături datorită substanțelor sale active, timol și camfor, care vor ameliora senzația de mâncărime.
Dulce și delicioasă, mierea are proprietăți anti-inflamatorii și antibacteriene care sunt foarte populare pentru o gamă largă de remedii naturale. Pune puțină miere pe înțepătură și rana ta se va vindeca într-un mod dulce.
- Gheață
Aplică gheață sau orice aliment înghețat peste înțepătură și cât ai clipi durerea și umflătura vor dispărea. Acest remediu funcționează datorită abilității gheții de a amorți nervul ce cauzează mâncărimea sau durerea.
Această citrică galbenă vine în ajutorul tău pentru a-ți face viața mai ușoară. Sucul de la o lămie este capabil să anestezieze mâncărimea și deține proprietăți anti-inflamatorii și antibacteriene, făcând-o astfel un excelent remediu natural.
Laptele conține în mod natural proteine cu efect anti-inflamator și antibacterian și la fel ca și sucul de lămâie, prezintă alpha-hidroxi acizi ce ajută la sporirea procesului de vindecare.
Această plantă conține mentol și alte substanțe cu proprietăți revigorante ce au un impact puternic asupra nervilor ce provoacă mâncărimea și durerea. Dacă nu ai la îndemână mentă proaspătă, poți flosi o cantitate mică de ulei esențial cu mentă direct pe înțepătură.
Tot ce trebuie să faci este să tăi o ceapă proaspătă și să aplici o felie pe fiecare înțepătură, efectul acesteia va fi că va opri mancărimea și va retrage umflătura.
*
Ţi-a fost de folos articolul nostru? Abonează-te la newsletter şi vei primi prin e-mail sfaturi pentru o viaţă mai sănătoasă!
Stay healthy! Shop BIO!